Motivare și dezvoltare personală (prima parte)
,,Avuția începe cu o stare de spirit, prin definirea obiectivelor." Napoleon Hill
Deși poate a devenit un clișeu folosirea expresiei dezvoltare personală, consider că există o mulțime de oameni care nu numai că nu sunt interesați, însă chiar fug de așa ceva. Explicația mea e că multora le e teamă de ei înșiși și de ce ar putea descoperi înăuntrul lor. Mai mult, oamenii sunt tot mai frustrați de ei, de viață, de munca lor și e trist că nu realizează asta. În plus, nimeni nu le spune nimic ca să nu îi frustreze și mai tare. Ei bine, eu o sa încerc să trezesc ceva în oameni.
Uneori am impresia că ne este rușine să mai învățăm. Asemănăm învățarea cu a fi copii, și nu mai vrem să fim copii. Tocmai rigiditatea aceasta ne face să fim de fapt proprii noștri sclavi.
Dar avem multe de învățat și de făcut în această lume!
,,De ce trăim ca niște șoareci, deși am fost
înzestrați cu inima curajoasă a unui leu?'' Brendon Burchard
Motivare = ce te motivează pe tine.
Dezvoltare personală = să devii conștient că ai nevoie de o schimbare, să-ți dorești una, să-ți dorești motivare, și să descoperi ce anume te motivează.
Am scris acest articol și pentru cei care în anumite momente ale vieții, ajung să se întrebe: ,,sunt un om bun, de ce mi se întâmplă mie așa ceva, de ce trebuie să sufăr?" - pentru că nu e de ajuns să fii bun doar în sinea ta, trebuie să arăți asta indirect, prin felul tău de a fi și prin ceea ce ceri de la tine și de la viață. Pe scurt atunci când ai încredere în tine se vede și în exterior și vei fi tratat cu respect! Categoric viața te va pune la încercare, însă tu vei fi înțelept și vei știi ce să faci. O să ajungi să dansezi cu provocările (unii citesc aici obstacole, probleme...).
Ceea ce spun alții despre noi nu trebuie să ne definească identitatea. Dacă crezi în tine, ai realizat că e nevoie de mai mult, ai un țel, ai principii și valori bune și ai descoperit ce te motivează, ai devenit conștient de resursele tale, restul trebuie să fie istorie. Cu încrederea în tine nu te naști. O dezvolți pe parcursul vieții. Dacă îți dezvolți încrederea de sine, vei vedea fiecare obstacol din viață ca și o provocare, iar dacă nu, vei vedea totul ca și o pedeapsă.
,,Înainte ca succesul să apară în viața unui om, cu siguranță, el se va lovi de înfrângeri temporare și eșecuri. Când înfrângerea copleșește un om, calea logică și cea mai simplă este să renunți. Și asta fac majoritatea. Victoria însă este posibilă doar pentru omul care nu renunță la luptă." Napoleon Hill
Motivarea interioară. Gândurile pe care le avem (multe influențate de modul în care trăim, de societate, media, prieteni) și le alimentăm prin stilul de viață, ajung în timp să ducă la un sistem de credințe.
Partea interesantă e că aceste sisteme de credințe pot reprezenta atât resursele de care avem nevoie, cât și limitarea pentru a nu face ceva.
Partea faină la credințe, e că alte credințe le pot dărâma sau schimba.
Atunci când alegi să te schimbi prima dată ai impresia că te minți pe tine și realitatea în care trăiești, de asta mulți renunța ușor. O chestie care ajută foarte mult, e un concept din NLP, și anume schimbarea de cadru. Adică nu negi ,,realitatea construită" a persoanei negativiste, ci pur și simplu o pui în alt context sau o reformulezi. Uneori, nu ne placem pe noi înșine și ajungem să credem că și alții nu ne plac din aceleași motive. Te trezești într-o zi și îți spui: eu sunt urât! Dar oare chiar totul e urât la tine? Nu există ceva care să fie frumos? Încearcă să spui în mintea ta pe o voce caldă, sexi, și carismatică: sunt urât! O să vezi că nu mai are aceeași intensitate.
Alergarea după statut. Unii nu știu ce anume îi face fericiți sau ce îi motivează și caută aceste lucruri în exteriorul lor. Statutul de exemplu nu este motivant decât atunci când o faci prin prisma unor valori juste cum ar fi: dorința de dreptate, de a facilita ajutorul pentru cei nevoiași etc.
Unii înțeleg greșit ideea de statut, pentru că îi face să se raporteze la alții, iar când fac asta, în timp devin nefericiți. A nu se face confuzia cu ideea de competiție, pentru că nu spun că a fi în competiție este ceva negativ, însă trebuie să existe un echilibru, și să vezi competiția doar ca pe un indicator, să realizezi unde te afli dacă tot vrei să te raportezi la ceva din exterior, plus că, în competiție ești învins și trebuie să înveți cum să te ridici, pentru că poți să fi la pământ dar să nu te dai bătut!
Ca să concluzionez, pot spune că cei care devin foarte bogați de exemplu, nu o mai fac pentru ei ci pentru a le arăta altora cât sunt ei de tari. Toate acestea te fac să te raportezi la alții, iar când o faci devii nefericit. Când vine vorba de bani, de la o anumită sumă, totul se rezumă doar la a le arăta altora cât ești tu de puternic.
Limitarea nu vine de la alții ci din noi! Limitările din afară reprezintă de fapt un confort pentru noi, pentru că de fapt e calea cea mai ușoară și rațională de a nu face ceva - dacă și alții spun că e greu, că nu se poate, clar așa e. Total greșit! Mereu vor fi mulți cei care vor să te descurajeze! Dar, ați observat că de fapt oamenii mici îți pun bețe în roate? De asta iubirea, încrederea, cunoașterea și respectul de sine sunt utile în motivare și dezvoltare personală!
Motivarea care pleacă dinăuntrul nostru este mult mai puternică și mai de durată. Am citit la un moment dat o chestie faină în care era descrisă aceeași muncă văzută prin prisma a 3 oameni diferiți. Era vorba de atitudinile diferite a 3 zidari, cu privire la munca pe care o făceau:
- -zidesc.
- -câștig 20 lei pe ora.
- -construiesc cea mai frumoasă clădire din oraș.
Unii dintre noi, am crescut greșit, fiind victime ale societății în care am trăit. Cred că a sosit momentul să realizăm că absolut nimeni niciodată nu ne poate lua valorile în care credem, atitudinea și caracterul pe care alegem noi să îl avem. Așadar să ne folosim de toate aceste aspecte pozitive pentru a ne reinventa!
Meditează! Meditația presupune conștientizarea propriei ființe, căutarea intrinsecă a experienței de a fi, așa cum ești. Aceasta este o bază puternică de plecare în orice direcție.
,,Mai mult aur a fost extras din mintea oamenilor decât din pământ." Napoleon Hill
#Scuze. Astăzi poate crezi că viața ta e cea mai grea, problemele tale sunt cele mai grele, însă află te rog că nu așa stă treaba. Fiecare își poate dezvolta o personalitate și o viață frumoasă, atâta timp cât nu caută scuze. Da scuze, pentru că ele pot fi așa de demotivante, încât nici nu ai idee cât de mult te sabotezi singur, pentru că folosești energia, intelectul și disciplina ta într-un scop total greșit.
Cert e că în viață vom face greșeli, însă trebuie să fim în stare să le recunoaștem, pentru a trece la următorul nivel.
E o mare diferență de atitudine între nu pot face nimic și ce aș putea face? Sau între nu pot și aleg să.
Gândește-te la ceva ce vrei sau ai vrut să faci și nu ai făcut. Și acum gândește-te care a fost motivul pentru care nu ai acționat. Fii sincer cu tine! Scrie! Scrisul te eliberează și te face să gândești rațional. Un alt aspect important e că atunci când scrii ce ai pe suflet nu minți. Un alt aspect pe care l-am observat e faptul că cei slabi au un vocabular care nu include cuvinte ca: disciplină, determinare, ambiție, concentrare, reușită, optimism. Trageți voi concluziile!
Cei puternici își fac afirmații pozitive zi de zi, își notează obiectivele și idealurile folosind un limbaj pozitiv, ambițios, determinant!
,,Scrisul este o formă de activitate psiho-neuro-musculară care contribuie la unificarea și integrarea conștientului cu inconștientul. Scrisul distilează, cristalizează și limpezește gândirea, disociază un întreg în părțile sale componente." Stephen Covey
Scuza e doar o iluzie a stării de confort, nu uita asta niciodată! Oamenii nu ar fi zburat în spațiu dacă ar fi căutat mereu scuze.
Amânarea. Azi ai fi vrut ca ieri să fi citit 10 pagini din cartea pe care o tot amâni? Sau azi ai fi vrut să fi avut de fapt o lună de când te-ai apucat cu adevărat de ce ți-ai propus, și să nu tot afirmi că: mâine mă apuc?
Învață să te concentrezi pe ce vrei, nu pe ce nu vrei, astfel lucrurile devin mai frumoase și mai interesante.
,,Te costă mai puțin să eșuezi decât te-ar costa să nu faci nimic." Seth Godin
Un concept foarte important auzit la tot mai mulți specialiști în domeniul dezvoltării personale, e faptul că totul constituie un proces, nu te poți trezi motivat și determinat dintr-o dată, asta se face cu pași mărunți. Acum îmi vine în minte zicala: ,,nu întotdeauna vei fi motivat, așa că învață să fii disciplinat!"
În partea a doua am scris despre: depresie, neocortex și cititul, timp, acțiune, perseverență, determinare și acceptare, rezistență și voință, sport și pasiuni, iubire, principii.
În fiecare zi pui ceva în sacul vieții. Azi ce ai pus?