Lucruri incomode

Când eram mic, fricos și necunoscător, mă temeam mult dacă cineva spunea că nu crede în Dumnezeu, nu știam cum să reacționez. Era cel mai simplu să consider persoana atee și periculoasă. Nu știam ce întrebări să-i pun pentru a-i înțelege punctul de vedere, iar asta deoarece nici eu nu aveam unul propriu. Tot ce știam atunci mi-a fost insuflat de către cei din jur. Eram născut într-o religie, am fost învățat să cred anumite lucruri și bineînțeles, să le repet ca un papagal. Nu știam că divinitatea, sursa, iubirea, universul, atoatecreatorul, energia, inteligența universală, Dumnezeu, sau ce denumire preferați, nu are nicio treabă cu religia ori biserica, ba dimpotrivă, ceea ce reprezintă credință poate fi de fapt un mare obstacol în a descoperi această forță, cunoaștere, inteligență și iubire în interiorul nostru. Am căzut pradă atât celor care nu credeau în nimic, cât și a celor care erau religioși, neînțelegând atunci cât de mult se înșelau ambele categorii.

Cititorule drag, dacă crezi că e totul fain în viața ta, e bine, bravo ție. În viața mea n-au fost. Am avut și mai am ceva lecții de învățat și lucruri de reamintit. Mintea poate fi antrenată la greu, dar la un moment dat își arată limitele. Frumusețea și misterul îl reprezintă faptul că de acolo mai departe poate interveni cunoașterea și spiritualitatea.

Fugim după un mentor, o carte mai bună, o religie... Uităm că divinitatea este în noi înșine iar până nu ne oprim să conștientizăm asta, toată truda e în zadar. Am fost învățați să căutam oriunde, numai nu în interiorul nostru. Provocarea apare atunci când poate la un moment dat spunem: bun, hai să vedem ce este în interior, dar primul de care dăm este ego-ul, cel care nu poate percepe că există altceva dincolo de el. Totuși, când începem să vedem acțiunile izvorâte din ego, acesta este doar începutul. Apoi, încet, putem realiza că putem trăi o viață faină fără a ne mai identifica cu el. Sinele superior, observatorul blând ne însoțește mereu.

Prima parte a acestui articol este pregătirea terenului, iar în a doua parte, o să încerc să prezint câteva idei despre cum am fost păcăliți atâta timp. O să pun sub semnul întrebării lucruri pe care am fost învățați să le luăm de-a bune, dar, folosind un minimum de logică vom vedea un cu totul alt lucru.

Știu și că este posibil ca majoritatea să nu vadă cu ochi buni cele scrise mai departe, dar totuși am speranța că prin aceste lucruri voi contribui la creșterea conștientizării. Atunci când eliberezi un sclav, e posibil ca el să înceapă să te urască. Înainte avea un scop, credea el în mintea lui, avea cât de cât de mâncare, însă acum e responsabil de el însuși.

Există cărți în care autorii sunt sinceri, cunoscători și plini de iubire pentru umanitate, dar există și cărți în care autorii folosesc cuvinte precum spiritualitate, energie, flux cuantic, secrete... însă nimic concret, doar vorbe goale. Din punctul meu de vedere este precum o bârfă, doar vorbești despre ceva fără să aduci un plus de valoare, fără să spui măcar o poveste frumoasă, darămite să mai și prezinți ceva constructiv. Filosofia nu este adevărul nimănui iar atunci când transformăm religia în adevăr, rămânem blocați în a simți, experimenta și trăi divinitatea din noi înșine.

Înainte de a continua, o să răspund la câteva întrebări pentru a înțelege o parte din perspectivele celor ce urmează să spun în acest articol:

• Î: Cred în divinitate?
• R: Da, și chiar mai mult decât atât, nu cred, știu că există o energie, care ghidează mersul lucrurilor în universuri.
• Î: Cred că religia manipulează?
• R: Da.
• Î: Cred în extratereștrii?
• R: Da.
• Î: Cred că extratereștrii sunt printre noi?
• R: Da.
• Î: Am avut parte de întâlniri cu ființe din alte lumi?
• R: Da.
• Î: Am avut parte de experiențe catalogate cel puțin ciudate?
• Răspuns: Da. De exemplu, în plimbările de pe munți, mă abat de la traseu, dar nu recomand asta, deoarece muntele nu este o joacă. Așadar, cum spuneam, în una din plimbările de pe munte am avut parte de slăbiciuni și greață atunci când m-am apropiat de un loc anume. Imediat ce m-am îndepărtat, simptomele au dispărut. Nu știu sigur dacă locul avea ceva aparte sau doar s-a întâmplat să mai fie niște entități acolo. Pe măsură ce mă îndepărtam, îmi făceam curățare. Poate pentru unii sună ciudat, dar las aici un exemplu din ceea ce spun eu atunci când vreau să fac o curățare (spirituală) ori doresc să mă protejez: "atoatecreatorule, fie ca toate entitățile sau energiile de frecvență și/sau vibrație joasă care sunt acum în jurul meu, atașate de mine în vreun fel ori care se află în spațiul din jurul meu, să plece acum în lumină divină cu dragoste și pace. Mulțumesc! S-a împlinit! s-a împlinit! s-a împlinit!"

Credința este a minții, fiecare o percepe diferit. Dar mintea poate fi foarte înșelătoare. Unii oameni au atacuri de panică, pentru aceștia realitatea este altfel. Mintea se poate și antrena. Oricum, acesta e doar un prim pas, sunt multe lucruri dincolo de minte.

Poate mulți ar face pe ei de frică dacă ar vede extratereștrii. Nu sunt pregătiți.

Uneori facem lucruri foarte ciudate, ne rugăm după sănătate dar băgăm prostii în noi. Știm că în această viață avem un singur corp dar continuăm să avem o atitudine nepotrivită față de acesta.

Totodată, mi se pare ciudat cum unii înconjoară biserica în genunchi iar alții pictează, creează opere de artă, fac operații pe creier, escaladează munți, dansează, inovează, zboară în spațiu... Dar nu mă înțelegeți greșit, nu judec. La fel ca la școală, unele suflete sunt la început, la grădiniță, iar altele la facultate. În final se poate ca toți să ajungem în același loc și la același nivel.

Un lucru foarte important, atunci când vibrația este joasă, vedem lucrurile prin prisma fricii. Există entități care se hrănesc cu frica noastră!

Nu trebuie să existe o scindare între inimă și creier. Cu toții știm, la un anumit nivel, că atunci când ne dorim ceva și punem dragoste, nu ură ori deznădejde, neîncredere răzbunare, lucrurile se aliniază atât de frumos! Dacă ne doare ceva sau cineva are o problemă, cum îl ajutăm: făcându-ne griji sau trimițându-i iubire și lumină?

Spiritualitatea nu este o convingere. Nu am nevoie de logică, argumentare, proslăvire. Tot aud spunându-se: ''slujesc lui Dumnezeu". Chiar credeți că divinitatea are nevoie de sclavi, de slujitori? Dacă suntem scânteie divină ce am vrea să manifestăm?

Avem dreptul să ne găsim divinitatea în noi înșine, nu să ascultăm de unul și de altul. Dacă facem ce zice el, ajungem să ne creăm dogme și să ne pedepsim noi între noi, să hotărâm noi ce e păcat și ce nu, iar asta nu mai este spiritualitate, e o nouă normă socială. Iar ceea ce este normal într-o societate poate fi anormal în alta. Omenirea a născocit zei, cărora le-a atribuit o mulțime de simboluri. Jung a înțeles foarte bine acest aspect.

Atunci când se deschide subiectul religie, oamenii simt că le sunt atacate credințele, mai exact iluziile la care țin așa de tare. Unii devin chiar violenți. Și atunci mă întreb, asta reprezintă o religie? Bun, poate că o să spuneți că fiecare o înțelege în felul său. Iar eu întreb din nou, asta reprezintă o religie?

Marile spirite s-au confruntat întotdeauna cu o opoziție violentă din partea minților mediocre. Einstein.

Pe ce se bazează credința lor? Ei zic că simt, dar tot ceea ce simt e frică. Și amestecă a știi cu a simți și a trăi. Dacă știi cu adevărat, atunci nu ai niciun sentiment de frică sau de judecată. Oare nu cumva facem doar de frică toate actele ce țin de religie? Și ne mințim că sunt din iubire și pentru un scop mai mare? Scopul este amintirea a ceea ce suntem și exprimarea lui în clipe de iubire și fericire. Viața nu e toată roz, dar tocmai prezența altor culori o face mai interesantă. Ceea ce căutăm, ne caută!

Așa cum ne supărăm pe un partener că nu face cum vrem noi și proiectăm nerealizările, frustrările și incapacitățile noastre asupra acestuia, la fel o facem și la adresa divinității. Nu vrem să fim responsabili, iar dacă cineva îndrăznește să ne pună la îndoială judecata îl urâm pentru asta.

Ne-am întrebat vreodată: În ce cred? Cum am ajuns să cred asta? Ce altceva nu cunosc?Este foarte simplu și ușor să idolatrizam ceva din mintea noastră, de asta devenim așa de agresivi dacă cineva combate religia și credință noastră. Un citat spune că atunci când iți trăiești viață pe baza așteptărilor altcuiva este doar un alt mod de sclavie.

Cu toții am simțit momente când intuiția ne spunea ceva iar mintea cu totul altceva. Cumva, am știut că există ceva mai presus de partea fizică, de minte. Vine momentul când o să fim spirit. Până atunci suntem co-creatori. Divinitatea se poate cunoaște pe sine și se descoperă prin noi.

Rai și iad. Mi se pare tare ciudat cum ni se promite că avem voie să ne bucuram și să ne desfătăm în rai, cum acolo vom avea parte de tot ceea ce ne dorim, dar pe pământ trebuie să ducem o viață de penitență. Cât de absurd! Bun, și să zicem că ajungem în rai. Ce ne așteptăm să găsim acolo? Ajunși în rai sau iad, suntem îmbrăcați sau rămânem în pielea goală? Michiduță, nu are altceva de făcut decât să pună lemne pe foc pentru cazan? Dacă sufletul ajunge în rai sau iad, cum ai putea să mai suferi ori să te bucuri, mai ai simțuri în continuare? Treci în alt corp în locațiile acelea? Acestea sunt doar niște simple întrebări care nu au cum să primească răspuns, doarece raiul și iadul nu există în afară de aici pe pământ.

Sărbători. Să nu lucrezi în zi de sărbătoare de frică că un sfânt sau divinitatea care e bunătate și înțelepciune te-ar pedepsi pentru că faci treabă, nu e credință, e nebunie curată! Sufletul nostru nu este sclav, nu trebuie și nu are nevoie de idolatrizare!

Nu sunt ipocrit, singurul lucru bun la sărbători e că avem liber și am mai mult timp să mă ocup de ceea ce contează pentru mine. Nu este niciun păcat să te odihnești așa cum nu este niciun păcat să muncești. Dacă aveți sentimente de ură la adresa mea legat de ce am scris, gândiți-vă dacă nu cumva aceasta pleacă din frică? Iar atunci când avem un sentiment negativ, noi tulburăm universul și cel care simte emoția negativă este trupul nostru.

Să ne onorăm și respectăm trupul și sufletul precum și toate persoanele de pe pământ! Iubește lumea, persoana iubită trăiește în ea, spunea Eminescu. Să lăsăm ego-ul deoparte și să vedem ce avem de învățat din fiecare experiență pe care o trăim cu o persoană. Ce anume trezește în noi, ce trebuie să conștientizăm din experiența cu alte persoane? Cei din jurul nostru sunt o oglindă pentru ceea ce avem noi de învățat!

Religia vs știință. Ce interesant, dacă cineva făcea o infecție, acum 100 de ani era voia lui Dumnezeu, apoi s-au descoperit bacteriile și antibioticele!

Până la urmă fiecare biserică are câte un paratrăznet, oare asta nu denotă necredință? Da, sunt ironic aici. Religiile sunt doar convingeri intelectuale. De ce Iisus nu apare unuia care crede în Mohamed și invers? Totul e o proiecție, o halucinație, o iluzie. Este adevărat că religiile condamnă faptele rele, neetice, însă în același timp vor să urmezi ritualurile lor, care te îngrădesc, îți îngrădesc gândirea, conștiința. Asta e o gândire învechită. De ce trebuie să urmezi reguli stricte? O conștiință elevată nu este totuna cu o minte intelectuală. Religia este doar cunoaștere de împrumut. De ce să învăț ca un papagal adevărul unui alt om? Poate dacă divinitatea (sau extratereștri i sau arătat înseamnă că de asta avea nevoie omul respectiv, ce treabă are asta cu mine?). O chestiune foarte interesantă este următorul fapt: să zicem că doi oameni se contrazic pe idei despre religie. Dacă unul spune că există Dumnezeu, iar altul nu, doar faptul că al doilea nu este de acord cu primul îi întărește fiecăruia dintre ei convingerile.

Unii oameni au nevoie de mentorat, alții doar să li se spună despre ceva. Spiritualitatea nu o văd ca fiind nici una nici alta. Este o trăire, o descoperire proprie, pe care o faci în prezent, zi de zi.

,,Realitatea este că tu ești înconjurat de Dumnezeu, iar tu nu-L vezi pe Dumnezeu, deoarece tu ,,știi" despre Dumnezeu [...]. ,,Fanatismul unui credincios sincer, care are impresia că știe, produce mai mult rău decât eforturile reunite a două sute de vagabonzi. Anthony De Mello

Daca stai țoață ziua în rugăciune, când să mai creezi dans, artă, când mai scri romane? Când descoperi spațiul imens? Când cercetezi și când îți mai înveți lecțiile? De asta nu sunt de acord cu religiile, pentru că se folosesc de un adevăr, și anume că există ceva superior, pentru a te ține blocat. Dar acel lucru superior îl putem găsi în noi înșine! Oare Iisus a zis să înconjurăm biserica, să trecem pe sub masă sau alte obiceiuri păgâne inventate pentru a ne face să ne simțim mici, umili și neajutorați? Cred în a citi, a ne alimenta sănătos, mișcare fizică, post, fapte bune, pasiuni, meditație, dragoste, natură, evoluția conțiinței, muzica bună, inginerie, discuții provocatoare... Acestea sunt religia mea. Atâta timp cât nu vedem legătură dintre trup și suflet nu avem cum să fim întregi. Religia e despre pedeapsă și mântuire. Ce mântuire e aia dacă faci ceva bun doar pe interes?

Oare ne ascundem trupurile de oameni sau de divinitate?

Biserica. Pentru cei care vă numiți creștini, am câteva întrebări:

• mergeți duminică de duminică la biserică și la toate slujbele?
• vă căsătoriți virgini?
• țineți posturile întocmai?
• respectați mereu cele zece porunci?
• sigur o respectați pe asta: să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Pai de ce pupați icoane?
• faceți întocmai cum vă îndeamnă popii voștri?

De ce răspunsul nu este da la toate întrebările de mai sus? Adică vă considerați creștini, dar în felul vostru, după regulile voastre proprii. Și totodată judecați pe alții care nu vor să audă de religie. Pai nu e asta o mare ipocrizie? Închidem divinitatea între pereți și tot noi ne minunăm că nu e acolo! Biserica a creat demarcația asta între sfinți și oameni. Să te facă pe tine om normal să te rogi la ei. Dacă biserica învață numai de bine, oamenii care se duc la biserică ar trebui să facă numai fapte bune. Nu mă înțelegeți greșit, nu spun că la biserică te învață să furi, dar nici nu te învață că nu ești un sclav, nu te-ai născut în păcat, și nu te învață că ești ființă divină! Am mai urmărit predici, ele nu sunt naturale, sunt forțate, vin doar din intelect. Se petrece atât de mult timp în repetarea ca papagalul a unor rugăciuni în loc să învățam să simțim, să cunoaștem. Mâncăm greșit, nu facem mișcare, cultivăm gânduri negative, ne identificăm cu ele și apoi ne victimizăm sau punem totul în numele divinității. Zi de zi îi cerem să ne ierte, rugăciuni, acatiste și pomeni. Cedăm țoață responsabilitatea și ne mirăm de ce nu se schimbă nimic în viață noastră, în bine!

Călugării. Ei vor parcă să se pedepsească. Ați văzut lumină în ochii lor? Parcă sunt tot timpul triști. Și cât de tare să urăști și să te temi de femeie încât să vrei să fi singur toată viața? Bineînțeles, și reciproca este valabilă pentru călugărițe. Cred că noi toți am venit cu o menire pe pământ. Acest tip de oameni parcă refuză să lase divinitatea să lucreze prin ei. Se consideră nedemni poate? Nu vreau să judec, dar de exemplu, de unde vine plăcerea dacă nu de la dumnezeu? Da, a fi cumpătat este o virtute, nici prea prea nici foarte foarte.

Iar apoi, dacă ție îți este jenă de corpul tău, te mai miri de ce te îmbolnăvești? De fapt, alungi iubirea și pe dumnezeu. Trăim pe pământ, credem că divinitatea este peste tot dar nu iubim. Daca nu aici, atunci unde? Găsim scuze, că iubirea e a trupului, fară să știm ce este ea de fapt, devenim atât de scindați. Oamenii mănăstirilor sunt oameni ai minții, nu ai inimilor, eu îi consider egoiști. Un inginer, un doctor, un cântăreț, un măturător pe stradă, toți aceștia contribuie la evoluția omenirii. Și unde spune că trebuie să te închizi într-o mănăstire pentru a fi spiritual? Oamenii inimilor sunt printre oameni! Ar face oare Iisus acum ceea ce fac călugării, ar încuraja asta? Cum servești lumea dacă te călugărești? Cum lași iubirea să circule prin tine, cum o trăiești, cum o împărtășești?

Biblia. În continuare o să dau niște exemple din biblie care ar trebui să dea de gândit oricărui om de pe acest pământ. Știu că este dificil să pui sub semnul întrebării gândirea veche de sute de ani, dar totuși, avem dreptul la îndoială. Să nu lăsăm disonanța cognitivă să intervină, știu, nu ne place să aflăm că ne-am înșelat.

Astfel, în Facerea sau Geneza, capitolul 6 versetul 4 găsim: În vremea aceea s-au ivit pe pământ uriaşi, mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra la fiicele oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii: aceştia sunt vestiţii viteji din vechime. Cine erau acești uriași, cum au apărut, cine i-a creat și de ce? Unde au dispărut ei? Cum adică au intrat la fiicele oamenilor, ei nu erau oameni? Sau totul e doar o legendă? Păi dacă o carte așa-zisă sfântă începe cu o legendă atunci am putea să considerăm că ea este în întregime o legendă? În vechiul testament, găsim tot felul de exemple în care Dumnezeu apare că o ființă nemiloasă, dornică de jertfe și de răzbunare:

Ieşirea - a doua carte a lui Moise capitolul 23 versetul 27: Groază voi trimite înaintea ta şi voi îngrozi de tot pe poporul asupra căruia veţi merge şi voi pune pe fugă pe toţi vrăjmaşii tăi.

Deuteronomul capitolul 14 versetele 20 si 21:

Orice pasăre curată s-o mâncaţi. Să nu mâncaţi nici o mortăciune, ci s-o dai străinului de alt neam ce se va întâmpla să locuiască în casa ta; acela s-o mănânce sau să i-o vinzi, căci tu eşti poporul sfânt al Domnului Dumnezeului tău. Să nu fierbi iedul în laptele mamei sale.

Ce? Cum e posibil așa ceva?

Zaharia capitolul 12 versetul 4:

în ziua aceea", zice Domnul, "voi lovi toţi caii cu spaimă şi pe călăreţi cu nebunie; şi voi deschide ochii Mei asupra lui Iuda şi pe toţi capii popoarelor îi voi lovi cu orbire.

În crezul pe care îl știm cu toții și care este considerat o sinteză a învățăturilor creștine avem următorul vers, cu referire la Iisus: "Și a înviat a treia zi, după Scripturi;" Ce ni se spune aici? Că Iisus a înviat a treia zi, nu? Păi haideți să vedem. Știm, că cina cea de taină a avut loc joia seara, imediat după aceasta Iisus a fost prins, iar următoarea zi, vinerea, o considerăm vinerea patimilor. Să presupunem că Iisus a murit și a fost îngropat vinerea după masă. Paștele îl sărbătorim duminica, mai exact noaptea de sâmbătă spre duminică. Pai de vineri până duminica dimineața nu avem 3 zile, avem doar o zi plină intre, cea de sâmbătă. Așadar, cum adică a înviat după 3 zile?

Iată ce spune Marcu capitolul 8 versetul 31:

Şi a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze.

Iată ce spune și Matei capitolul 27 versetul 63:

Zicând: Doamne, ne-am adus aminte că amăgitorul Acela a spus, fiind încă în viaţă: După trei zile Mă voi scula.

Să ne întoarcem la Marcu, capitolul 16, versetele 1 si 2, unde ne spune când s-a descoperit că Iisus înviase, duminica dimineața:

• 1. Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă.
• 2. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt.

Dacă mergem înapoi, în capitolul 15, versetele 39-42, aflăm ca Iisus a murit vineri:

• 39. Iar sutaşul care stătea în faţa Lui, văzând că astfel Şi-a dat duhul, a zis: Cu adevărat omul acesta era Fiul lui Dumnezeu!
• 40. Şi erau şi femei care priveau de departe; între ele: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel Mic şi a lui Iosi, şi Salomeea,
• 41. Care, pe când era El în Galileea, mergeau după El şi Îi slujeau, şi multe altele care se suiseră cu El la Ierusalim.
• 42. Şi făcându-se seară, fiindcă era vineri, care este înaintea sâmbetei.

Să vedem ce afirmă si Ioan în capitolul 20, versetul 1. Și acesta pare că e de acord cu Marcu și spune că Maria Magdalena a venit la mormânt duminică dimineața, însă nu cade de acord cu ce spusese Marcu legat de un aspect. El spune că era încă întuneric când Maria a ajuns la mormânt:

1. Iar în ziua întâia a săptămânii (duminica), Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt.

Tot Marcu afirmă în capitolul 14 versetul 1:

1. Şi după două zile erau Paştile şi Azimile. Şi arhiereii şi cărturarii căutau cum să-l prindă cu vicleşug, ca să-L omoare.

Și atunci vine iarăși întrebarea, cum a înviat Iisus a 3-a zi după scripturi?

In Efeseni, capitolul 6 versetul 5 găsim:

5. Slugilor, ascultaţi de stăpânii voştri cei după trup, cu frică şi cu cutremur, întru curăţia inimii voastre, ca şi de Hristos,

Așadar, asta au fost învățați oamenii, să fie sclavi și să asculte de "stăpâni"? Cine erau stăpâni înainte? Preoții și cei care știau să scrie și să citească.

În biblie găsim multe exemple de situații care nu prea se leagă, n-au nicio noimă și nicio treabă cu realitatea. Da, există anumite lucruri care poate sunt confirmate de arheologi, însă per ansamblu eu nu cred că ceea ce scrie acolo reprezintă realitatea și divinitatea. Pinguinii de la Polul Sud, n-au avut altceva mai bun de făcut decât să călătorească până în Orientul Mijlociu, să se îmbarce pe o arcă și asta ca să supraviețuiască unui potop ce a cuprins tot pământul?

Un altfel de exemple, mult mai bine documentate puteți găsi citind cartea Critica rațiunii, a lui Thomas Pâine.

Totodată, sunt curios cum de în biblie nu se vorbește deloc despre teritorii precum Japonia ori America? O așa-zisă carte sfântă prezintă niște acțiuni care s-au petrecut într-un un areal destul de restrâns.

In continuare să citim câteva versete din biblia lui Ezechiel.

Capitolul 1, versetele 19 :

• 19. Când mergeau fiarele, mergeau şi roţile de lângă ele, şi când se ridicau fiarele de la pământ, se ridicau şi roţile.
• 20. Ele mergeau încotro le da duhul să meargă şi roţile se ridicau împreună, căci duh de viaţă era şi în roţi.

Capitolul 7, versetele 8 si 9:

• 8. Iată vin acum îndată să vărs asupra ta urgia Mea, mânia Mea să o potolesc asupra ta şi te voi judeca după căile tale şi după toate ticăloşiile tale te voi pedepsi.
• 9. Ochiul Meu nu te va cruţa, nici nu te va milui, ci îţi vor plăti după căile tale; ticăloşiile tale vor fi peste tine şi vei cunoaşte că Eu sunt Domnul Care loveşte.
• Pe bolta de deasupra capetelor fiarelor era ceva care semăna cu un tron şi la înfăţişare era ca piatra de safir; iar sus pe acest tron era ca un chip de om.

Tot capitolul 7, versetul 27:

27. Şi am mai văzut ceva, ca un metal înroşit în foc, ca nişte foc, sub care se afla acel chip de om şi care lumina împrejur; de la coapsele acelui chip de om în sus şi de la coapsele chipului aceluia în jos se vedea un fel de foc, un fel de lumină strălucitoare care-l împresura de jur împrejur.

Citind toate acestea, nu vă duce cumva cu gândul că poate ce încercă autorul din vechime să exprime erau de fapt extratereștrii? Îndoială e bună, ne face să gândim! Nu este de ajuns doar să învățăm, e musai să și trăim ceea ce învățam...

A trăi și a simți fericirea. Dacă religia nu ar exista, oare oamenii nu ar mai avea conștiință? Nu furi pentru că știi că vei fi judecat mai apoi? Asta nu este spiritualitate. Ierți ca să fii fericit acum, nu într-o viață de apoi, asta este spiritualitate. Dacă spui, lasă că o să-l pedepsească Dumnezeu, iarăși nu este spiritualitate. Mai mult, spiritualitatea nu este memorie, ceva ce ai memorat, învățat. De asta, dacă e făcută prin minte, nu e de ajuns, de fapt nu e mai nimic. Mintea are rolul ei, conștiința pe al ei. Un intelectual cu mintea dezvoltată nu e musai să fie și spiritual. Înțelepciunea constă în a știi că ai nevoie de ambele sau mai bine spus, că fiecare are rolul său.

Meditația. După toate cele spuse, dacă vă așteptați să vă dau ceva în schimb nu am cum. Adevărul meu nu este și al vostru. Adevărul vostru nu este și al meu. E foarte ușor să crezi și să te temi de cuvintele altcuiva atunci când nu ai încredere și stimă de sine. Tot așa cum este ușor să accepți ce-ți spune lumea. Mai cred că binele făcut cu forța este sclavie! Creierul nu face diferență dintre ceva amintit și ceva imaginat. Mintea nu poate concepe paradoxuri, o obosește, o ia razna. Buddha spunea să ne lepădăm de dorință, dar oare nu asta a simțit și el atunci când a dorit să caute iluminarea și când a plecat din palatul său? Nu cred că a plecat și a zis, fie ce-o fi. Poate unii spun că avea un scop, nu o dorință. Dar ce e scopul fară dorință? Căci dorință fără scop are oricine, iar în cazul acesta nu cred că Buddha era oricine.

Rugăciunea nu funcționeză atunci când încercăm să atragem divinitatea la aceeași vibrație, la același nivel cu noi înșine.

Conștientizarea respirației, observarea detașată și fără judecată, experiențele noi, postul intermitent sunt câteva din lucrurile pe care le recomand.

Înțelepciunea și provocarea constau în a ști când să desfacem firul în patru, și când nu. Când faci focul nu stai să te gândești ce reacție chimică există în spate. Lărgindu-ne conștiința, nu numai că învățăm să ne încredem în puterea și înțelepciunea divinității, devenim cu adevărat parte din ea.

Pentru cineva care a trăit doar în întuneric, lumina poate părea ceva negativ ori chiar îl poate speria.