De ce eşuează relaţiile? (prima parte)

Dragostea are un potențial uriaș. Atât de a crea cât și de a distruge. Am scris acest articol în speranța că poate o să fie un ghid pentru cei care intră într-o relație nepotrivită, în urma căreia rezultă doar suferință. Mai bine spus, pentru a preveni o astfel de nereușită.

De ce eșuează relațiile? O întrebare la care am putea răspunde printr-o altă întrebare: de ce intră oamenii într-o relație?

Unii confundă dragostea cu nevoia. Dacă intri într-o relație doar ca să astupi un gol și doar ca să-ți faci aparent ție un bine, asta implică mult egoism, pentru că vrei ceva pentru tine și nu urmărești și interesele celuilalt. Nu îți pasă de ele. Urmărești doar satisfacerea nevoilor de moment, iar după ce aceste nevoi sunt satisfăcute, vor urma altele. Sau vezi obiectul satisfacerii nevoilor tale ca fiind proprietatea ta și asupra căruia tu ai toate drepturile pentru că vrei să-l controlezi în scopul de ați controla de fapt propriile nevoi - în cazul de față vrei să controlezi o persoană. Alteori te atașezi așa de mult de această ,,persoană" încât nu-l mai vezi ca pe un individ care are nevoi, dorințe, ci doar părerea ta contează; e ca și cum ai spune: am nevoie de mașină, și ajung să mă atașez de ea, dar oare mașina se atașează de mine? Deși aparent par lucruri total diferite, așa se întâmplă și în realitate. Poți iubi cu adevărat pe cineva atunci când te iubești pe tine și poți într-un mod sănătos să oferi fără a avea nevoie sau a simți nevoia imediată de a primi ceva în schimb. Mie mi-a luat mult timp să înțeleg asta.
Când ești atras doar fizic de cineva, e normal să te aștepți la o anumită reciprocitate, să primești ceva înapoi, însa atunci când iubești și treci la un alt nivel lucrurile se schimbă, pentru că începi să vezi partea spirituală și sufletească în tine și în cel de lângă.

Nu trebuie să cauți o substituire ci o completare. După ce substituirea e acoperită, se descoperă golul completării.

Dragostea planificată își pierde din magie. Nu există să spui: gata, în weekend ies în oraș și mă întorc acasă cu perechea vieții mele. Nu merge așa. Nevoia naște constrângere și dependență, iar marile iubiri mereu vor fi întâmplătoare.

Poți să simți sentimentul de dragoste foarte diferit. Doi oameni pot să fie atrași din punct de vedere fizic, psihic și spiritual. Toate cele trei pot crea gânduri, emoții, sentimente, trăiri, care uneori fiind confuze ne păcălesc făcându-ne să ne amăgim sau păcălim singuri. Te atrage fizic o persoană și asta proiectează în mintea ta gândul că te simți atras atât fizic cât și psihic, pentru că proiectezi asupra persoanei în cauză, ideile și dorințele tale.

Datorită ego-ului, oamenii nu sunt sinceri și se prefac foarte mult. Ajungem să fim așa de buni în a crea diferite măști, încât nici nu mai știm cine suntem cu adevărat.
În societate, și atunci când vor o relație, oamenii își proiectează în exterior cele mai bune intenții și tot ce ține de cum ar vrea să fie percepuți de către cei din jur, și astfel se nasc impresii, însă neavând fundament în caracterul lor adevărat, aceste impresii vor fi de scurtă durată, dar uneori suficient de mult timp ca să ,,păcălim" cealaltă persoană.
Poate de asta sunt atât de puține relații adevărate, pentru că la început ele se formează din oameni prefăcuți, și astfel se dezvoltă o relație prefăcută și superficială care nu are cum să dureze. Dar ce frumos și ce bine te simți atunci când întâlnești o persoană faină și nu e nevoie să te mai prefaci! Pentru asta e nevoie totuși să te cunoști tu pe tine însuți, și persoana respectivă la fel să o facă cu propria sa persoană.
O problemă des întâlnită care am văzut că apare, e dorința de a schimba pe celălalt după propriul tău plac. Ei bine asta nu o să meargă niciodată, pentru că tu nu o să reușești să schimbi pe celălalt și nici el nu o să vrea asta. E absurd, pentru că ar însemna să se piardă pe sine. Câte cazuri nu aud în care doi oameni după ce ajung împreună își fac reproșuri legate de pasiunile unuia dintre ei. Dacă nu ți-a plăcut că el e preocupat de șah de exemplu, de ce după un timp îi ceri să renunțe la asta? Dacă ai știut că îți plac brunetele de ce ai intrat într-o relație cu o blondă? Ca să-i reproșezi asta?

Dintr-un anumit punct de vedere în NLP se spune că există două tipuri de personalități,
-Cei care fug de ceva.
-Cele care fug înspre ceva.

O să mă folosesc de aceste două tipologii pentru a descrie anumite acțiuni din relații.

1.Cei care fug de ceva. Cum crezi că poți atrage pe cineva pozitiv în viața ta, dacă tot ce faci e să generalizezi că toată lumea e rea, înșelătoare și nu mai există nimeni care să te iubească. A generaliza este o greșeală pe care o facem atunci când cineva ne-a trădat încrederea foarte mult, și astfel tratăm pe toată lumea la fel: cu suspiciune. Trăim mereu cu frica și cu deznădejdea de a nu suferi din nou și încercăm să fugim de tot ce ne-ar putea face rău. Nu știm încotro ne îndreptăm, știm doar că nu mai vrem să suferim.

2.Cei care fug înspre ceva. Atunci când ești împăcat cu tine, relaxat, încrezător în tine, cauți o persoană care să-ți reflecte și/sau să-ți completeze felul de a fi. Chiar dacă în timp ajungi să ai anumite așteptări iar ele nu îți sunt satisfăcute, asta nu te demotivează, ci continui să cauți având dorința și speranța că îți dorești și meriți tot ce-i mai bun în această viață.

Timpul petrecut împreună și iubirea parcă necondiționată dintre doi îndrăgostiți e uneori chiar sensul vieții. Ce frumos să știi că după orice întâmplare de peste zi, adormi lângă persoana dragă, ca să te trezești apoi cu siguranța, optimismul și energia pozitivă de a înfrunta o nouă zi!

Intri într-o relație însa în timp îți neglijezi partenerul. Din plictiseală, comoditate, pierderea entuziasmului. Dar a fi într-o relație presupune (sau ar trebui sa o facă) o slujbă full time. Una al naibii de plăcută!

Sunt situații când cei doi sunt unul lângă altul fizic, dar sufletește la ani lumină distanță.
Într-o relație e normal ca partenerii să tragă să fie bine, în moduri diferite. Dar când se ajunge ca doar unul să o facă, nu e bine. Și din nou, nu înțeleg cum unii se victimizează: ,,nimeni nu mă înțelege", și uneori chiar le place din tot dinadinsul să trăiască drame sau să dramatizeze totul, și să lase să treacă atât de mult timp până să rezolve unele problem (ce țin de ei sau nu), de parcă avem impresia că trăim o mie de ani. Viața e prea scurtă pentru drame! Prea scurtă!

Trăind într-o societate bazată pe consum, și în care totul e pe repede înainte, parcă și iubirea urmează același curs, ceea ce duce la indivizi și relații superficiale. Dacă nu te apreciezi pe tine, nu o vei știi cum să o faci nici cu partenerul ales, și neștiind ce vrei, vei rămâne mereu la mila întâmplărilor exterioare.

Astăzi am auzit una șoadă tare: bărbaţii trimit femeile în bucătărie pentru că nu ştiu ce să le facă în dormitor.

Continuarea în partea a doua, în care voi vorbi despre înșelare, certuri, și împăcare.