De ce eşuează relaţiile? (partea a doua)

#Înșelare. Persoanele sunt mânate de obiceiurile lor și de partea emoțională, pentru că ea va prima mereu. Chiar dacă la nivel logic, rațional, încerci să convingi o persoană că nu e normal să fie prefăcută, să mintă, sau să înșele de exemplu, imediat după aceea tot va continua să o facă pentru că asta e natura ei. Dacă o întrebi după aceea de ce a făcut asta, ca și scuză, sau motivare, o să-ți spună: așa am simțit să fac.
Femeile au nevoie de motive și pretexte pentru a înșela, de asta atunci când înșeală o femeie e mai periculos, pentru că o face cu premeditare, chiar dacă apoi caută toate pretextele și motivele de mai sus ca să spună: s-a întâmplat. O femeie nu înșeală numai așa. Dacă ea nu simte ceva sau nu e îndrăgostită de amant, nu o să-și trădeze partenerul.

Chiar dacă aparent se spune că bărbatul se îndrăgostește mai repede, de fapt nu e deloc așa. Cel mai corect e spus că un bărbat se simte atras de o femeie (mai ales dacă e frumoasă) mult mai repede. Până la dragoste e cale lungă. Un bărbat poate (nu în sensul că are dreptul) să înșele fără să implice sentimente. Nu e o scuză, căci, asta arată și cât e de slab bărbatul uneori.
Ca si o culpă comună, văd din nou neglijența: uiți că ai lângă tine o persoană minunată, nu-i mai vezi calitățile, nu vă mai sprijiniți/provocați reciproc, nu mai aveți grijă de corpurile voastre.
Mai exista și situația în care oamenii nu înșeală ca au probleme în relație, ci pur și simplu cred că vor găsi ceva mai bun. Ego-ul bată-l vina!
Acum, eu am o dilemă: dacă la bărbați ego-ul e cel care înșeală, la femei e mai mult decât atât?

Uneori, ca bărbați suntem pur și simplu lași. Suntem într-o relație, și chiar dacă nu merge, în loc să-i punem punct și să ne protejăm pe noi și pe ființa de lângă noi de viitoarea dramă, ce facem? Înșelăm. Căutăm în altă parte ceea ce nu avem acasă. Și nici măcar nu avem curajul să spunem că s-a terminat. Așteptăm să vină din partea ei, acest lucru, și într-adevăr, aici femeile sunt mai curajoase, cel puțin în partea de început a relației, căci cu cât relația e mai de lungă durată, cu atât femeia va fi cea care va lupta mai mult pentru a o menține. E un paradox pe care încă nu-l înțeleg pe deplin.

La începutul unei relații, te aștepți ca bărbatul să fie cel care vrea să schimbe partenera cât mai des și să-și dorească ca relația să se termine cât mai repede, însă femeia va fi cea care va dori prima despărțirea. Mai apoi, dacă relația e de durată, de la 2-3 ani în sus, bărbatul va fi cel care va iniția sau va sugera că relația nu e de viitor și nu merge. Acum, pe măsura ce scriu aceste rânduri, cred că totuși are sens, și faptul că am folosit cuvântul paradox mai sus, parcă nu mai e valabil. Femeia, deja a investit timp, emoții, sentimente în relație, și e și normal să-și dorească să simtă că nu a făcut-o degeaba, așa că luptă cu toate puterile pentru a mai da un sens relației, să se convingă ea că tot ce a făcut până acum nu a fost în zadar. Femeile, aceste ființe minunate (de cele mai multe ori), atunci când se îndrăgostesc și iubesc pe cineva, chiar se dedică cu totul, pun suflet și pasiune, și le respect și apreciez enorm pentru asta, căci ele sunt completarea, motivația, alinarea și motivul nostru în această lume (dacă ești bărbat și nu recunoști asta, te păcălești singur)

#Certuri. Inevitabil într-o relație apar certuri. Americanii au o expresie care îmi place la nebunie: we have an argument, care s-ar traduce nu prin ne-am certat, ci am avut o diferență de opinie/opinii.
Așadar, aceste diferențe de opinii sunt ca și o supapă necesară pentru eliberarea emoțiilor negative și a stărilor conflictuale. Cu toții avem momente în care suntem nemulțumiți, de noi, de o acțiune făcută de partener sau pur și simplu nu știm să ne exprimăm și comunicăm sentimentele. În condițiile în care partenerul de viață trece prin perioade mai grele, și are nevoie de înțelegerea și susținerea noastră, în loc să-l ascultăm, înțelegem (care de cele mai multe ori e suficient), alegem să îl judecăm și să-l facem să se simtă direct răspunzător pentru tensiunea creată în cuplu. Când întâlnim ceva ce pare să nu meargă bine în relație, alegem calea cea mai ușoară: aceea de a fugi, sau de a schimba partenerul. Nu căutăm să înțelegem, să susținem, să reparăm. Dar nu intra într-o relație unde tu faci pe psihologul. Asta nu poate să fie o relație de iubire.

Acasă ai pe cineva cu care te mai cerți și sunt anumite zile când emoțiile și sentimentele nu sunt cele mai pozitive. Întâmplător întâlnești o persoană care e pozitivă, glumește cu tine, flirtează, pe scurt te face să te simți bine și descoperi, că nu doar persoana iubită pe care o ai acasă e de treabă (când nu vă certați), că mai sunt și alții care au o grămadă de calități. Ce faci? Înșeli? Sau revizuiești oare de ce te-ai îndrăgostit de persoana de lângă tine și oare de ce o iubești?
Îndrăgosteala nu trece, ea se transformă de-a lungul relației (în cele sincere și adevărate), în ceva mai matur, mai înțelept, mai profund și mai de durată. Dragostea presupune încredere totală în persoana de lângă tine.
O poveste de dragoste ce ține o viață implică și începe cu flirt, seducție, romantism, apoi continuă cu încredere, afecțiune, respect, atașament, împlinire fizică și sufletească. Mulți rămân blocați la prima parte, și de aceea nu înțeleg de ce nu sunt compleți si fericiți cu adevărat. Tot cei din această categorie nu cred că alături de o singură persoană poți să trăiești o viață. Dragostea nu ține doar 3 ani cum spun unii specialiști, ci ea se transformă de-a lungul timpului și e bine că se întâmplă așa, pentru ca asta denotă de fapt o relație fericită, matură și împlinită.

Nu e nicio tragedie că o relație cu o persoană nu a mers, uneori e necesar și benefic să realizăm și să descoperim ce cautăm la noi și la persoana alături de care vrem să ne petrecem viața, dar asta nu înseamnă și că trebuie să testezi câte o ființă nouă la fiecare 2 zile în sensul de a face maraton de relații.

#Împăcare. O relație nu poate fi reluată de unde ai lăsat-o, nu ai cum. Dintr-o dată respectul, încrederea, pasiunea, atracția, admirația, se pot pierde ca și cum niciodată n-ar fi existat...
Dacă în timpul separării, fiecare partener trăiește și cu altcineva, implicit apar comparații și gânduri de tot felul. Ajung să apară și emoții și sentimente pentru celălalt, iar apoi degeaba mai vii tu și încerci să-i reamintești de: ,,mai ții minte ce bine ne era împreună?". Da, o să-ți dea dreptate și poate o să-și amintească cu drag de momentele alea, dar totodată își va aminti și de faptul că ai lăsat-o când v-ați despărțit. Pentru o vreme poate că veți mai trai momente frumoase, de dragul amintirilor, și sentimentelor din trecut, însă e foarte posibil sa nu mai existe sentimente adevărate și profunde, ci doar umbra sau proiecția a ceea ce a fost în trecut.
Sau tocmai despărțirea i-a făcut pe ambii parteneri să realizeze ce au pierdut și să-și dorească o relație mai matură și în care să se aprecieze mai mult.
După reîmpăcare, având în minte "să nu ne facem să suferim unul pe altul", inițial se spun minciuni legate de perioada în care cuplul a fost separat. Mare greșeală, căci mai apoi se afla adevărul si se mărturisește totul și astfel e mult mai greu și mai dureros. Poate că, dacă atunci când se hotărăște să fiți din nou împreună, ați fi discutat la rece tot ce s-a întâmplat, și ati fi mărturisit totul din prima, mai apoi nu mai existau întrebări pe care să ni le punem fiecare în minte, legat de timpul petrecut separat, și astfel îndoielile s-ar fi epuizat. Altfel încep să apară reproșuri, neîncredere, îndoială și gânduri negative.
Unii devin confuzi în sensul că, pe de o parte se gândesc că au trăit dragostea alături de sufletul lor pereche, iar pe de alta se gândesc că dacă ar fi fost totuși dragoste adevărată, nu s-ar fi ajuns la despărțiri și în niciun caz aici. DAR, uneori tocmai sufletele pereche sunt cele pentru care iubirea e testată cel mai mult în moduri ciudate, sau dificile.

Ar mai fi o chestiune care merită discutată puțin: extremele se atrag.
Ei bine, e fain și interesant când se întâlnesc doi oameni diferiți, care au preocupări diferite și privesc lucrurile într-un mod unic și interesant (știu, o să spuneți că toată lumea face asta pentru că așa ne place să credem noi despre propria persoană, că suntem atât de unici, frumoși, interesanți, centrul universului ce mai, însă nu e chiar așa, crede-mă că nu ești, nimeni nu este ). Părerea mea e că atunci când nu există anumite afinități comune, între doi iubiți, faza cu extremele se atrag e foarte riscantă.

Ca și un sfat înainte de încheiere, vă propun să aveți în minte două întrebări atunci când vine vorba de o relație cu o persoană de sex opus:
Avem ce discuta/face între partidele de dragoste?
Îmi doresc un copil cu persoana aceasta?
Dacă răspunsul nu e un DA mare la AMBELE întrebări, totul e doar pierdere de vreme. Nu gândi de genul: lasă că are n calități sau alte vrăjeli ca să te amăgești singur, sunt o grămadă de oameni ce au multe calități, cu siguranță nu vrei o relație cu oricare dintre aceștia.

Și totuși, mai sunt atâtea de spus...